CANNES 2014. „Le Meraviglie”, cu Alexandra Lungu în rol principal, marele premiu al juriului. LISTA COMPLETĂ A PREMIILOR

CANNES 2014. Le Meraviglie, cu Alexandra Lungu în rol principal, marele premiu al juriului. LISTA COMPLETĂ A PREMIILOR
Publicat: 24/05/2014, 22:43
Actualizat: 29/03/2019, 16:27

Într-un sat din Umbria, vara este pe sfârșit. Gelsomina, interpretată de Alexandra Lungu, trăiește alături de părinți și de trei surori mai mici într-o fermă, unde se ocupă de apicultură. Fetele sunt ținute voluntar la distanță de restul lumii de tatăl lor, care cultivă un raport privilegiat cu natura. Însă viața familiei va fi tulburată de sosirea lui Martin, un tânăr infractor pe care îl găzduiesc în cadrul unui program de reintegrare în societate, dar și de filmările unui joc televizat care au loc în regiune.

În film, o coproducție Italia-Elveția-Germania, joacă, printre alții, Monica Bellucci, Sam Louwyck, Alba Rohrwacher și Sabine Timoteo.

Alexandra Lungu are 13 ani, este din Vrancea și se află la prima sa apariție într-un film. Locuiește cu familia sa în Italia din 2006.

Despre tânăra actriță, regizoarea filmului povestește: „Nu știam exact cum doream să fie personajul Gelsomina, însă știam că o voi recunoaște când o voi vedea. Și exact asta s-a întâmplat. După mai multe luni de căutare, nu am avut niciun dubiu când am văzut-o pe Maria Alexandra Lungu la ora de religie (…) Avea 11 ani. De origine română, a trăit dintotdeauna în Italia. Nu a jucat niciodată comedie. Am petrecut mult timp cu albinele pentru ca, la fel ca personajul său, să stăpâneasă perfect gesturile apicultorilor”.

„Să lucrez cu ea a fost o adevărată bucurie și cele mai importante lucruri sunt prezența sa generoasă și faptul că i-a plăcut să lucreze cu noi”, a mai spus Rohrwacher, potrivit site-ului oficial al Festivalului de la Cannes.

Cea de-a 67-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes a debutat pe 14 mai și se va încheia duminică.

La gala de premiere de sâmbătă seară, regizorul turc Nuri Bilge Ceylan a câștigat marele trofeu Palme d’Or, pentru lungmetrajul „Winter Sleep”.

Prezentăm în continuare lista completă a premiilor celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes:

Competiția oficială:

Palme d’Or – „Winter Sleep”, de Nuri Bilge Ceylan

Marele Premiu al Juriului (Grand Prix) – „Le Meraviglie”, de Alice Rohrwacher

Premiul Juriului – „Mommy”, de Xavier Dolan, și „Adieu au langage”, de Jean-Luc Godard

Premiul pentru regie – Bennett Miller, pentru „Foxcatcher”

Premiul pentru scenariu – Andrey Zvyagintsev și Oleg Negin, pentru „Leviathan”

Premiul pentru interpretare masculină – Timothy Spall, pentru rolul „Mr Turner”, de Mike Leigh

Premiul pentru interpretare feminină – Julianne Moore, pentru rolul din „Maps to the stars”, de David Cronenberg.

Caméra d’Or – „Party Girl”, de Marie Amachoukeli, Claire Burger, Samuel Theis

Palme d’Or pentru scurtmetraj – „Leidi”, de Simón Mesa Soto

Mențiune specială pentru scurtmetraj: „Aissa”, de Clément Trehin-Lalanne și „Ja Vi Elsker”, de Hallvar Witzo

Un Certain Regard:

Marele Premiu – „White God”, de Kornél Mundruczó

Premiul juriului – „Turist”, de Ruben Oestlund

Premiul special Un Certain Regard – „The Salt of the Earth”, de Wim Wenders și Juliano Ribeiro Salgado

Un certain talent – grupul de actori din „Party Girl”, de Marie Amachoukeli, Claire Burger și Samuel Theis

Premiul pentru interpretare – David Gulpilil, pentru rolul din „Charlie’s Country”, de Rolf de Heer

Premiile criticii internaționale – FIPRESCI:

„Winter Sleep”, de Nuri Bilge Ceylan (competiția oficială)

„Jauja”, de Lisandro Alonso (Un Certain Regard)

„Love at First Fight”, de Thomas Cailley (Quinzainne des Realisateurs)

Premiile juriului ecumenic:

Marele Premiu: Abderrahmane Sissako, pentru „Timbuktu”.

Mențiuni: Wim Wenders, pentru „The Salt of the Earth”, și Jaime Rosales „Beautiful Youth”.

Semaine de la Critique:

Marele premiu – „The Tribe”, de Miroslav Slaboshpitsky

Révélation France 4 – „The Tribe”, de Miroslav Slaboshpitsky

Aide Fondation Gan à la Diffusion – „The Tribe”, de Miroslav Slaboshpitsky

Premiul Découverte – „A Ciambra”, de Jonas Carpignano

Premiul SACD – „Hope”, de Boris Lojkine

Premiul Canal+ – „Crocodile”, de Gaelle Denis

Cinéfondation:

Premiul I – „Skunk”, de Annie Silverstein

Premiul al II-lea – „Oh Lucy!”, regizat de Atsuko Hirayanagi

Premiul al III-lea – „Lievito Madre”, de Fulvio Risuleo, și „The bigger picture”, de Daisy Jacobs

Quinzaine des Réalisateurs:

Premiul Art Cinema – „Love At First Fight/ Les Combattants”, de Thomas Cailley

Premiul SACD – „Love At First Fight/ Les Combattants”, de Thomas Cailley

Mențiune specială- „Trece și prin perete”, de Radu Jude

Premiul Europa Cinemas Label – „Love At First Fight/ Les Combattants”, de Thomas Cailley

Premier Prix Illy pentru scurtmetraj – „Heartless/ Sem Coração”, de Nara Normande și Tião

Carrosse d’Or – Alain Resnais

Queer Palm – „Pride”, de Matthew Warchus

Palm Dog – Body și Luc din „White God/ Feher Isten”, de Kornél Mundruczó

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Gazpacho, un fel de mâncare versatil. Rețeta este extrem de simplă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ministrul de externe al Italiei spune că țara are nevoie de studenți africani